Tinerii sufera de parodontoza. Ce tratament exista si cum se manifesta?

Deși este una dintre cele mai răspândite boli la nivelul cavității orale, parodontita a fost de foarte multe ori asociată cu vârstnicii, sau persoanele trecute de 50 de ani. Însă, mitul acesta este, din păcate, combătut de statisticile realizate la nivel național, care arată că tinerii sunt în egală măsură, afectați de această afecțiune dentară. Mai mult decât atât, atunci când o persoană tânără prezintă parodontită marginală, în majoritatea cazurilor vorbim despre o parodontită agresivă.

Parodontita agresivă este mai rar întâlnită decât parodontita marginală cronică și apare la persoane tinere care nu prezintă afecțiuni sistemice; presupune o distrucție rapidă a structurilor ce aparțin aparatului de susținere al dinților, urmarea fiind pierderea timpurie a dinților, dacă boala nu este diagnosticată și tratată devreme.

Parodontita agresivă apare mai des la persoanele de sex masculin și la persoanele de culoare, dar acest lucru nu reprezintă o regulă. Este o afecțiune multifactorială în cazul căreia incriminam factori microbiologici, genetici, imunologici și factori de risc care țin de stilul de viață și obiceiurile fiecărui pacient. Toți acești factori influențează instalarea, evoluția și severitatea afecțiunii.

Cum se manifestă parodontita agresivă?

Durerea este rar resimțită și apare doar în situația în care se formează un abces parodontal sau când apare o infecție combinată parodontală și endodontică. Unii pacienți pot resimți o jenă de intensitate redusă la nivelul gingiei. De asemenea poate fi remarcată retracția gingiei.

Parodontita agresivă are o evoluție caracterizată prin perioade alternative de activitate și acalmie. În perioadele de acalmie pacienții nu prezintă simptome, iar gingia are un aspect roz, aparent sănătos, tocmai de aceea este foarte important să se realizeze o investigație denumită parodontometrie, prin care evaluăm prezența distrucției tisulare și implicit a pungilor parodontale cu conținut bacterian și prezența sângerării gingivale la sondare.

Ce tratament există?

Tratament non-chirurgical parodontită

Dacă parodontita nu este într-un stadiu avansat, tratamentul poate implica proceduri mai puțin invazive, incluzând:

  • Detartrajul îndepărtează tartrul și bacteriile de pe suprafața dinților și sub gingie. Acesta poate fi realizat folosind instrumente, laser sau dispozitiv cu ultrasunete.
  • Planarea radiculară. Netezește suprafețele rădăcinilor, previne acumularea continuă a tartrului și bacteriilor; elimină produsul secundar bacterian care contribuie la inflamarea și întârzierea vindecării sau reatașarea gingiei pe suprafața dinților.
  • Acestea pot ține sub control infecția bacteriană.

Tratamente chirurgicale parodontită

  • Reducerea pungilor parodontale. Stomatologul va efectua mici incizii în gingie, astfel încât o secţiune din gingie poate fi ridicată, expunând rădăcinile pentru ca acestea să poată fi curăţate eficient.
  • Grafe cu ţesut moale. Când gingia este afectată, aceasta se îndepărtează de dinte, stomatologul putând lua decizia de a întări o parte din ţesutul afectat. Acest lucru se efectuează prin îndepărtarea unei cantităţi mici de ţesut de pe acoperişul gurii şi ataşarea acesteia la locul afectat.
  • Adiţie osoasă.Această procedură este efectuată atunci când parodontita a distrus osul din jurul rădăcinii dintelui. Pentru reconstrucţia dintelui se vor folosi grefe ce pot fi compuse din mici fragmente din propriul os sau material sintetic. Graftul osos ajută la prevenirea pierderii dinţilor prin menţinerea acestora în poziţie. De asemenea, serveşte ca o platformă pentru regenerarea osului natural.
  • Regenerarea ţesutului. Medicul stomatolog va implanta o piesă specială, formată dintr-o ţesătură biocompatibilă între osul existent şi dinte. Materialul va impiedica ţesutul nedorit să intre în zona de vindecare, permiţând regenerarea osului afectat.

Vrem să te bucuri de un zâmbet sănătos, așadar pentru a pre-întâmpina problemele, programează-te la Dentetico pentru un control de rutină, iar noi ne vom asigura că zâmbetul tău este perfect sănătos. Îți stăm la dispoziție pentru întrebări și detalii, așa că ne poți scrie pe adresa de email info@dentetico.ro sau ne poți suna la numărul de telefon 0721904777.

Zâmbetul perfect există și poate fi chiar zâmbetul tău!