Cum să avem grijă de sănătatea zâmbetului nostru, acasă? Dentetico îți oferă sfaturile pe care le poți urma și tu

Pentru că zilele acestea ne țin departe unii de alții, vrem să vă oferim tot sprijinul nostru, de aceea medicii Dentetico au realizat un material cu o serie de sfaturi pe care trebuie să le urmăm cu toții, pentru a ne menține sănătos zâmbetul.

Cum trebuie să ne periem dinții?

Periajul corect se face cel puțin două minute. Se începe din stânga sus, se periază jumătatea stânga cel puțin 30 de secunde, pe partea exterioară a dinților, pe partea interioară și pe zona masticatoare, apoi se trece pe partea dreaptă sus și se repetă mișcările.

Ulterior, se trece la mandibulă și se periază la fel, câte 30 de secunde minim pe fiecare jumătate de arcadă. La final, se reia întregul ciclu. Uneori este nevoie să reîmprospătăm pasta, ceea ce e chiar indicat. Folosește paste de dinți fără agenți tensioactivi (detergenți), care fac spumă multă.

Cum ne alegem periuța de dinți?

Periuțele de dinți se aleg în funcție de problemele fiecăruia. Există periuțe, dure care pot produce leziuni pe suprafața dinților din cauza combinării perilor duri cu forța de periaj.

Acestor persoane care se periază cu putere medicii noștri le recomandă periuțe moi sau medium. Cei care au afecțiuni gingivale și parodontale, sângerări, ar trebui să folosească periuțe mai moi, precum și paste de dinți cu conținut antimicrobian și antiseptic.

Ce facem după periajul dentar?

Spălatul corect al danturii nu este îndeajuns. Pentru a ne asigura că în spațiile interdentare nu au rămas resturi alimentare, specialiștii noștri recomandă folosirea accesoriilor dentare, cum ar fi: ața dentară, apa de gură sau dușul bucal.

Acesta din urmă este un dispozitiv fantastic de curățare, care, cu ajutorul unui jet de apă, elimină toate micile resturi alimentare din zonele greu de curățat.

Cum influențează alimentația sănătatea dinților noștri?

Având în vedere faptul că dinții noștri sunt deja formați, alimentația bogată în vitamine, de exemplu, nu îi face să fie mai sănătoși. Însă, trebuie să ne gândim de două ori atunci când alegem să consumăm alimente bogate în zaharuri, sau alimente, ori băuturi care pătează albul dinților (vin roșu, alimente bogate în coloranți).

Însă, orice am mânca, este important să spălăm bine dinții după mese și, mai ales, seara, înainte de culcare. Cruditățile tari (precum merele sau morcovii) ajută la o curățare mecanică, iar disciplina orelor și a alimentelor consumate contribuie, de asemenea, la menținerea sănătății dentare.

Dragii noștri, sperăm că aceste zile se vor termina în curând și ne vom revedea la clinica zâmbetelor perfecte, pentru a vă oferi tratamentul și sprijinul de care aveți nevoie. Ne puteți scrie pe adresa de email info@dentetico.ro sau la numărul de telefon 0721904777.

Zâmbetul perfect există și poate fi chiar zâmbetul tău.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *